Clubul de carte „Cu copiii la povești” s-a mutat în casă nouă

Clubul de carte „Cu copiii la povești” s-a mutat în casă nouă și vin în întâmpinarea voastră cu diferite cărți pe care le puteți împrumuta gratuit.

„Părinții știu când copiii au răbdare să asculte o poveste și atunci decid ei când e timpul să vină. Gloria mea avea către 3 ani când am pornit atelierele. Deci aș zice că 3 ani e o vârstă bună pentru a începe”,

mi-a povestit Laura Iviniș, administratorul clubului.

Cărțile se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani, dar nici părinții nu sunt lăsați deoparte, existând o secțiune separată.

„Curând avem în plan să pornim o serie de ateliere de literație, scriere creativă și pictură din povești. Asta pe lângă întâlnirile deja obișnuite de lectură”,

spune Laura Iviniș.

Ateliere sunt gratuite, dar pentru celelalte ateliere pornite cu colaboratori, se va încerca negocierea celui mai mic tarif. Probabil undeva la 20-25 lei per ședință.

BiblioClubul „Cu copiii la povești” se află pe strada Nicolae Titulescu, bloc 280B, scara H.

Programul de funcționare este joia între orele 17.30-19.30 și duminică între orele 16.30-18.30.