Am descoperit cele mai frumoase căni personalizate: Lavinia mi-a povestit despre modul de realizare

Zilele de carantină îmi oferă timp suficient pentru documentat, citit și relaxat. Așa am descoperit-o și pe Lavinia Bojian, o mămică tânără din Brașov care realizează cele mai frumoase căni personalizate. Nu pot să nu vă povestesc și vouă despre ea pentru că este un om care merită toate laudele. Am stat puțin de vorbă cu ea și am aflat cum realizează figurinele pentru fiecare cană.

„Prima dată încep cu o schița în creion cu personajul dorit pentru a păstra proporțiile, îmi pregătesc bancul de lucru, îmi aleg nuanțele de lut sau le creez eu și încep să frământ lutul și să ii dau o formă. Niciodată nu am putut păstra anumite etape, este un proces foarte haotic dar vine în mod natural, nu te poți opri. Când sunt gata figurinele, urmează coptul, pe urmă figurinele sunt șlefuite și lipite”,

mi-a povestit Lavinia.

Îndemânarea parcă stătea undeva ascunsă în ea, așteptând doar o oportunitate. Spun asta pentru că, din momentul în care a început să lucreze, totul a venit de la sine. Nu a avut nevoie de tutoriale sau vreun fel de ajutor.

„Crăciunul trecut am primit de la nașul lui Eric câteva pachețele de lut și câteva ustensile, m-a rugat sa îi fac o figurină, i-a plăcut mult cum a ieșit și am primit multe incurajări să fac ceva. Din luna mai m-am apucat să lucrez cănuțe, nu am multe luni de experiență și de cele mai multe ori personajele și tot ce lucrez sunt prima încercare, de fapt nu cred că am avut ocazia până acum să refac vreo cănuță sau un personaj pentru a doua oară”, Lavinia.

mi-a mai povestit

Ceea ce m-a atras pe mine a fost faptul că Silvia modelează absolut orice pe căni. Cele mai îndrăgite modele sunt cele care imită persoanele care le vor primi. Și totul e mai frumos pentru că îi place să lucreze în haos.

„Lucrez câteva ore, cel puțin 2-3 ore și de cele mai multe ori le lucrez în picioare, pe fugă, cu haos pentru că am decis să stau acasă cu cel mic. Este haos dar este frumos și mă bucur că îl pot avea pe cel mic lângă noi. Mă bucur că fac ceva ce îmi place, după ce termin o figurină stau și mă holbez la ea câteva ore, o admir, îi caut defecte, mă bucur de evoluția mea. Dar mai important, mă bucur că sunt aproape de familie. Eu am 24 de ani sunt o mămică tânără, sunt și taur, deci familia este totul pentru mine”,

mi-a spus Lavinia râzând.

Prețurile unei căni personalizate  sunt cuprinse între 75-100 de lei, iar seturile de tacâmuri pentru copii sunt la 50 de lei.

Lavinia și-a deschis și o pagină de Facebook intitulată ArtNuvo. Echipa ei are trei membri: „eu, care modelez, pictez, șlefuiesc, lipesc, soțul meu, care se ocupă de împachetare și pregătește cănuțele pentru război când le trimitem prin curier și piticul nostru de doi anișori, care reprezintă echipa de testare, testează rezistență și dacă figurinele sunt reușite. De fiecare dată când modelez un cățelus îl întreb: -Eric, ce am aici? -Ham Ham. -Perfect, a trecut testul.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s