Bloom the World, un proiect în care pasiunea pentru job și natura devin prietene

”Toate lucrurile se întâmplă la masă”! Aceasta e ideea de la care a plecat o echipă super mișto din Alba Iulia pentru proiectul ”Bloom the world”. Ce înseamnă acest proiect și de ce este atât de special și frumos o să descoperiți pe parcurs, dar un lucru este sigur: acești oameni nu au limite când vine vorba de artă!

„Bloom the world” descrie iubirea pentru natură și pentru tot ceea ce ne înconjoară, dar arată și ce înseamnă munca în echipă și cât de greu este să ieși din zona de confort pentru a realiza ceva măreț despre care să se vorbească și să aibă un impact pozitiv asupra oamenilor. Am stat de vorbă cu echipa și vă invit să aflați cât este de frumos totul.

„Pentru că multe lucruri se întâmplă la masă, mese în familie, în situații fericite sau mai puțin fericite, mese cu prieteni, mese de afaceri, mese la evenimente sau pentru că la masă ne strângem cu oameni, pentru oameni dar și pentru noi, mesele sunt omniprezente în viețile noastre, de la început până la sfârșit. Bloom the World a dovedit că imposibilul devine posibil, poți vedea o masă plină cu flori și oameni într-un loc în care nu te aștepți.

Noi ne dorim să promovăm România, în special locurile mai puțin cunoscute din țară, dar și oamenii talentați români. În același timp, fiecare dintre noi cei implicați, ies din zona de confort, își exersează meseria sau hobby-ul și are ocazia să se bucure de natură”, mi-au spus cei implicați în proiect.

Totul e simplă pasiune!

„Totul a pornit în pandemie, moment în care ne ardeau degetele să bobinăm ceva afară, însă nu exista un client final și astfel ne-am adunat câțiva și ne-am apucat de pus mese în natură de dragul artei, al naturii și al oamenilor. Suntem o mână de oameni voluntari din Alba Iulia, pasionați de meseriile noastre, mari iubitori de natură și dependenți de libertatea de exprimare.”

Pandemia i-a unit pe cei mai faini oameni!

„În ianuarie 2021 am decis să punem o masă la Cascada Pișoaia și am reușit. De atunci, lunar, alegem o locație mai puțin cunoscută din România și ne pornim cu masa și toate cele după noi și invităm artiști și oameni frumoși să ia loc la masa noastră. Am reușit să punem masa în locuri mai greu sau mai ușor accesibile, am plimbat-o cu elicopterul, am așezat-o în apă, i-am găsit locul chiar și unui pian în apă, avem tot felul de idei năstrușnice și nu ne dăm bătuți.”

În fiecare lună este o locație diferită!

„Încercăm să implicăm în acest proiect tot felul de artiști și meșteri talentați, muzicieni, balerini, ceramiști, tâmplari, oenologi, caligraficieni, offrodiști sau bikeri. În fiecare lună descoperim noi locuri și noi oameni, dar și noi provocări. Suntem recunoscători pentru tot ceea ce trăim, învățăm și ne bucurăm ochii și mintea. Starea de bine și satisfacția este enormă după fiecare masă și fiecare dintre noi, oricât de obosiți suntem, lăsăm să ni se citească pe chipuri bucuria că facem ce ne place cum ne place. Este o reală plăcere să iei masa într-o pădure, pe un munte sau în apa înconjurat doar de frumusețea naturii, bucuria stă în lucrurile simple. Pe parcursul acestui proiect am dat de oameni dornici să pună umărul și au fost un real sprijin pentru noi, le mulțumim tare că s-au oferit și ei la rândul lor voluntari.”

Lucrurile astea faine nu se opresc aici!

„Pentru 2022 pregătim un calendar, o să aflați mai multe detalii despre el urmărindu-ne pe rețelele de socializare.”

Bloom the World = înflorim lumea dar am început cu România.

Echipa Bloom the World este:

Alexa Vîlcan

Cristina Itul

Cătălin Cădan

Camil Seișanu

Dragoș Negrea

Luna Ianuarie, Cascada Pișoaia
Luna Februarie, Valea Frumoasei
Luna Martie, Strungari
Luna Aprilie, Lacul Tarnița
Luna Mai, Pădurea Limba
Luna Iunie, Mamut
Luna Iulie, Râpa Roșie
Luna August, Muntele Mic
Luna Septembrie, Munții Bucegi
Luna Octombrie, Dealul Mare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s